10 la BAC cu TAK!

Alege cursul

„Disciplina cu blândețe, dar cu fermitate” – un eveniment de suflet pentru mame

Pe 1 Martie, la Tekwill, primăvara a început nu doar cu flori, ci și cu o doză generoasă de inspirație, empatie și descoperire. Evenimentul „Disciplina cu blândețe, dar cu fermitate” a adunat mame din toate colțurile orașului într-un spațiu primitor, unde dialogul autentic și sprijinul reciproc au fost în centrul atenției.

Invitata specială, doamna Mariana Marin – conferențiar universitar și doctor în pedagogie – ne-a purtat printr-o discuție profundă despre cum putem crește copii echilibrați, fără a pierde din vedere nevoia lor de iubire, dar și de limite clare. Cu multă căldură și experiență, doamna Marin ne-a reamintit că disciplina nu înseamnă control, ci ghidare – o lecție valoroasă pentru fiecare dintre noi.

După partea teoretică, ne-am permis să ne reconectăm cu propriile emoții la un masterclass de pictură în vin. Cu paharele în mâini și pensulele pe pânză, am lăsat grijile deoparte și am transformat gândurile în culoare. A fost o pauză creativă și relaxantă, unde râsetele și zâmbetele nu au lipsit.

Evenimentul a fost gratuit, dar plin de valoare – dovadă că cele mai frumoase întâlniri se nasc din dorința sinceră de a învăța și a fi împreună. Le mulțumim tuturor participantelor pentru prezență și energie, și promitem să ne revedem curând, la fel de inspirate!

Distribuie articolul

Articole similare

Împreună dezvoltăm
viitorul copilului tău

Programele noastre de robotică te ajută nu doar să capeți cunoștințe asociate domeniului STEAM: știință, tehnologii, inginerie, matematică și arte - dar și să dezvolți creativitatea, să dobândești abilități de lucru în echipă și comunicare în grup.
ConfidențialitateTermeni și Condiții
linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram